Modificări la acordarea cetăţeniei române


pasaport-romania

Pe 28 aprilie, Senatul a adoptat tacit o iniţiativă care prevede că etnicii români din alte state, care cunosc limba română, li se poate acorda la cerere cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi menţinerii domiciliului din altă ţară.

Un grup de parlamentari au iniţiat această propunere legislativă, care prevede modificarea Legii 21/1991 a cetăţeniei române, republicată în Monitorul Oficial nr. 576 din 13 august 2010.

Pentru a-şi dobândi cetăţenia română, etnicii români din alte state trebuie să îndeplinească doar o parte dintre condiţiile prevăzute de legea în vigoare:

  • să aibă vârsta de 18 ani şi să fie cunoscuţi cu o bună comportare;
  • să dovedească prin comportare şi atitudine loialitate faţă de statul şi poporul român;
  • să nu fi fost condamnaţi în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îi face nedemni de a fi cetăţeni români.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, dacă nu s-a născut pe acest teritoriu, însă locuieşte în mod legal şi continuu pe teritoriul statului român de cel puţin 7 ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român de cel puţin 5 ani şi are asigurate mijloacele legale de existenţă.

De asemenea, prin Legea cetăţeniei române se cere ca solicitanţii să cunoască limba română şi să posede noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsura suficientă pentru a se integra în viaţa socială şi să cunoască prevederile Constituţiei României.

Membrii Comisiei românilor de pretutindeni au susţinut că acest proiect trebuie să fie adoptat deoarece există prevederi identice şi în alte ţări membre ale Uniunii Europene.