OUG privind modificarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare


modificare Cod Fiscal-esalonare
În cadrul şedinţei din 23 aprilie, Senatul a adoptat OUG nr. 8/2014 pentru modificarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare.

Proiectul legislativ prevede reducerea penalităţilor pe care contribuabilii le datorează pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale.

OUG mai prevede că rambursarea deconturilor cu suma negativă de TVA cu opţiune de rambursare să poată fi făcută cu control ulterior dacă valoarea este de 45.000 de lei, faţă de 10.000 de lei cât era anterior.

Un alt articol al ordonanţei, referitor la regulile privind controlul operativ şi inopinat, arată că acesta se efectuează de către inspectorii antifraudă, cu excepţia celor din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor.

Proiectul de aprobare a OUG va fi transmis, în forma adoptată de Guvern, Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională în acest caz.