A fost adoptată Legea IMM-urilor


131634_articolNoutăţi legislative: Cu 318 voturi pentru şi niciunul împotrivă a fost adoptată Legea IMM-urilor.

În noua lege sunt incluse o serie de programe, precum microgranturi, microcreditări, programe pentru produse ecologice, a declarat ministrul delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Jianu.

Cred că două din cele mai importante lucruri se referă la accesul la finanţare şi alocarea din PIB pentru IMM-uri. Alocarea din PIB va fi de 0,4% anual din fonduri naţionale şi europene pentru IMM-uri. Este un lucru asumat de primul-ministru, de Guvern şi introdus şi în programul de guvernare“, a mai adăugat ministrul.

De asemenea, Florin Jianu a precizat că accesul la finanţare pentru IMM-uri comportă două aspecte importante.

“Unul legat de faptul că începând din acest moment prin această lege există obligativitatea ca orice contractor să-şi declare subcontractanţii şi modalităţile şi termenele de plată pentru aceştia, deci practic o campanie mare pentru că ele au acces direct la contractele de licitaţii va fi obligată să-şi declare subcontractorii, modalităţile, termenele de timp şi de plată pe care le realizează cu subcontractorii aşa încât în mod simplificat să urmărim acest proces pe verticală de plată a IMM şi banii să ajungă şi la ei. Iar al doilea aspect legat de accesul la finanţare se referă la faptul că o IMM trebuie să îndeplinească 50% din criteriile pe care le îndeplineşte o companie mare atunci când merge la finanţare, adică 50% din cifra de afaceri, din numărul de angajaţi, din experienţă similară etc., deci iată aspecte pragmatice care vin în îmbunătăţirea vieţii IMM-urilor”, a spus ministrul delegat pentru IMM.