Ministerul Educaţiei pregăteşte un proiect legislativ al Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar, care se află în etapa de finalizare.
Noul proiect conţine un capitol privind relaţiile dintre profesori.
Potrivit textului Codului de etică, relaţiile profesionale trebuie să se bazeze pe respect, onestitate, solidaritate, cooperare, corectitudine, toleranţă, evitarea denigrării, sprijin reciproc, confidenţialitate, competiţie loială, fiind interzise frauda intelectuală şi plagiatul.
În proiect se menţionează că orice cadru didactic trebuie să evite, prin afirmaţii, aprecieri sau acţiuni, să afecteze imaginea profesională şi socială a altor membri ai corpului profesoral, cu excepţia situaţiilor prevăzute şi formalizate de actele normative în vigoare, printre care evaluările anuale şi cele din comisia de disciplină.
De asemenea, documentul mai prevede că între persoanele din sistemul de învăţământ preuniversitar responsabile cu instruirea şi educarea sunt interzise solicitarea de servicii personale de orice tip de la colegi care sunt sau urmează să fie în proces de evaluare, angajare sau promovare, iar în evaluarea competenţei profesionale vor fi utilizate doar criteriile care au în vedere performanţa şi rezultatele profesionale.