Certificarea declaraţiilor anuale de consultanţi fiscali


declaratie
Potrivit Legii nr. 162/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 691 din 8 octombrie 2012, de la 1 ianuarie 2014 devin aplicabile dispoziţiile alin. (5) al art. 83 din Codul de procedură fiscală.

Art. 83 alin. (5) din Codul de procedură fiscală prevede că :”(5) Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea.

Declaraţiile fiscale anuale depuse de contribuabili, chiar necertificate, se înregistrează la registratura organului fiscal, se procesează şi se utilizează pentru toate scopurile fiscale prevăzute de lege.

Totodată, prin proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice, s-a propus abrogarea prevederilor art. 83 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.

De asemenea, prin iniţiativa legislativă s-a propus ca certificarea declaraţiilor fiscale depuse de contribuabili la organul fiscal să fie opţională şi nu obligatorie cum este în prezent.