Senatul a aprobat Ordonanţa de urgenţă potrivit căreia nivelul salariilor bugetarilor pentru anul 2014 vor fi menţinute la acelaşi nivel cu cele din decembrie 2013, excepţia fiind cadrelor didactice cu o vechime de până la 6 ani, ale căror salarii sunt majorate cu 10 la sută, fără a depăşi salariul de bază.
Ordonanţa aprobată mai prevede că salariul lunar brut mai mic decat 3000 lei nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, dar şi faptul că zilele sau orele lucrate suplimentar sau în zilele de sărbători legale se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Reamintim că Ordonanţa de urgenţă 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 703/2013, prevede ca medicii şi farmaciştii rezidenţi care au un salariu brut mai mic de 3.000 de lei să primească bursă de rezidenţiat în cuantum de 670 de lei.