Unii dintre noi achităm lunar o serie de facturi la utilități. Alții, în calitate de agenți comerciali, au această obligație în relațiile contractuale cu partenerii de afaceri. A devenit o rutină să achităm facturi pentru că așa trebuie, dar nu știu câți dintre voi s-au întrebat dacă penalitățile care apar uneori în facturile voastre sunt calculate corect și chiar aveți obligația de a le onora.

Românul copleșit de grija zilei de mâine ia de bun ce-i scris în factură și achită fără să zică „pâs”! Probabil mulți se călăuzesc după epigrama : „Îți ceri un drept în legi cuprins,/Să-ți aperi punctul de vedere./Sărman naiv, nu ești convins,/ Că ai tot dreptul la…tăcere.” (Petru Chira).

Scopul acestui articol este de a înțelege când vi se încalcă drepturile și vi se cer penalități fără a exista vreun temei legal. Mi-aș dori să nu credeți că aveți în continuare doar dreptul la tăcere!

Ce lege guvernează aplicarea penalităților de întârziere? Pot depăși penalitățile de întârziere debitul asupra căruia sunt calculate?

În prezent, legea 246 din 30 iunie 2009 pentru abrogarea legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 450 de la aceeași dată. Prevederile sale au intrat în vigoare începând cu data de 3 iulie 2009. La acea vreme, dispozițiile acestei legi s-au încadrat în categoria noutăți legislative și au schimbat din temelii modul de calcul al penalităților de întârziere.

Astfel, până la intrarea în vigoare a legii în iulie 2009, legiuitorul lăsase părților libertatea de a stabili cuantumul penalităților, astfel încât ele puteau depăși debitul. Se ajungea de multe ori ca penalitățile de întârziere la neplata unei facturi să fie și de 3 ori mai mari ca debitul asupra căruia erau aplicate! Oricum, dacă părțile inserau în contractul pe care îl încheiau fraza „părțile sunt de acord ca penalitățile să poată depăși debitul asupra căruia sunt calculate”, atunci cel în culpă putea ajunge să achite penalități de întârziere uriașe.

Ce se întâmplă cu contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii 246/2009? Ce regim urmează penalitățile?

Să presupunem că X (proprietar) a încheiat cu Y (chiriaș) un contract de închiriere a apartamentului său în 2007. Contractul de închiriere este un contract cu executare succesivă, pentru că în fiecare lună, chiriașul are obligația de a achita chiria și de a locui în acel imobil, iar proprietarul încasează chiria și are obligația de a-l lăsa pe chiriaș să stea acolo.

Astfel, contractul de închiriere a fost încheiat în 2007, dată la care era în vigoare legea 469/2002. Y nu a achitat la timp chiria, astfel încât X l-a dat în judecată pentru a-și recupera chiria restantă plus penalitățle de întârziere, care depășeau debitul asupra căruia erau aplicate. Astfel, Y datora chirie în cuantum de 5.000 lei și penalități de 8.000 lei.

Instanța i-a dat câștig de cauză lui X și l-a obligat de chiriașul Y să îi achite proprietarului suma solicitată de acesta, sumă în care penalitățile de întârziere depășeau cu mult debitul! Desigur că după ce și-a recuperat banii, X nu i-a mai închiriat lui Y fiindu-i frică să nu ajungă în aceeași situație. Oricum, X era încântat că învățase mecanismul juridic și avusese câștig de cauză. Stătea liniștit că oricum instanța îi va da și în viitor câștig de cauză, dacă ar ajunge într-o situație similară! Dar, cum „ulciorul nu merge de multe ori la apă”…

În 2008 X îi închiriază lui Z imobilul. La un moment dat, în decembrie 2009 văzând că a dat tot peste un rău-platnic, a zis că are el ac de cojocul lui Z și a decis să îl dea în judecată. Era sigur că va obține și un profit de pe urma penalităților de întârziere care depășeau cu mult chiria datorată de Z.

De data asta, însă, X a avut surpriza să constate că, deși încheiase contractul de închiriere în 2008, când era în vigoare legea 469/2002 care îi permitea să ceară penalități peste debit, din iulie 2009 era în vigoare legea 246/2009. Auzise că legea civilă nu se poate aplica decât pentru viitor și era liniștit că instanța îi va accepta calculul făcut sub imperiul legii 469/2002.

Instanța a decis, că, deși contractul de închiriere a fost încheiat în 2008, X poate cere penalități peste debit doar până în iulie 2009 ( dată când a intrat în vigoare legea 246/2009). Din iulie 2009, contractul de închiriere va fi guvernat de legea nouă, astfel încât X va putea primi penalități cel mult egale cu chiria datorată de Z. Curat murdar încurcătură pentru proprietarul nostru!

Rețineți că practica judiciară a statuat că obligațiile lunare ale părților ( plata și încasarea chiriei) sunt guvernate de legea în vigoare la acel moment. Ar fi ilogic să se aplice o lege abrogată  (în speță legea 469/2002) pentru obligații născute după ieșirea ei din vigoare!

Atenție cui închiriați și la ce riscuri vă supuneți! În caz de neplată, în prezent,  veți obține chiria datorată plus penalități de întârziere ce pot fi cel mult egale cu chiria restantă! Dacă legiuitorul va considera util a se reveni la prevederile vechii legi, rămâne de văzut…

Ce se întâmplă cu penalitățile dintr-o factură la utilități?

O să luăm un caz cu care s-ar putea confrunta aproape oricine. Să presupunem că în februarie 2008, X a încheiat un contract de prestări servicii telefonie mobilă. Majoritatea v-ați aflat în situația în care vi s-a pus un contract în față fără a avea posibilitatea să vă spuneți punctul de vedere cu privire la conținutul lui. Ba mai mult, dacă vrei abonamentul, semnezi ca primarul contractul cu compania de telefonie mobilă, și ești fericitul posesor al acestuia! Totul este pe principiul „take it or leave it”! Adică, n-ai de ales, altă soluție nu există, accepți sau nu!

În decembrie 2009 X a fost dat în judecată de compania de telefonie mobilă pentru ca aceasta să își recupereze suma de 1.000 lei reprezentând contravaloarea unor facturi emise de companie și neachitate de X. La această sumă se adăugau penalitățile de întârziere în cuantum de 3.000 lei! În contract se prevăzuse că penalitățile pot depăși debitul, deoarece contractul a fost încheiat când erau în vigoare prevederile legii 469/2002.

Instanța a admis în parte acțiunea companiei de telefonie mobilă și l-a obligat pe X să achite 1.000 lei ce reprezentau facturile neachitate și suma de 1.000 lei penalități de întârziere.

Practica judiciară a statuat că instanța poate să aprecieze din oficiu dacă o clauză dintr-un contract este sau nu abuzivă. În cazul de față clauza din contractul încheiat cu firma de telefonie mobilă potrivit căruia penalitățile puteau depăși debitul este o clauză abuzivă interzisă de legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Rețineți că într-o situație ca cea de sus, X are calitatea de consumator, iar compania de telefonie mobilă are calitatea de comerciant. Legea consideră a fi clauză abuzivă pe aceea care nu este negociată direct cu consumatorul și care stabilește în sarcina consumatorului plata unor sume disproporționat de mari în cazul în care nu își îndeplinește obligațiile contractuale comparativ cu pagubele suferite de comerciant.

În categoria contractelor care nu sunt negociate sunt cele pretipărite pe care ești obligat să le accepți, dacă vrei să cumperi un produs sau să achiziționezi un serviciu. Rețineți că puteți invoca existența unor clauze abuzive de fiecare dată când nu a existat o negociere directă cu comerciantul respectiv!

Practic, instanța a stabilit, din oficiu, caracterul abuziv al clauzei privind penalitățile ce pot depăși debitul, pentru că nu a fost o clauză negociată de părți, contractul semnat de X a fost unul de adeziune (este acel contract al cărui conținut, clauze sunt prestabilite în totalitate de către una dintre părți fără ca cealaltă parte să aibă posibilitatea de a le discuta; ea este liberă să le accepte sau nu; dacă acceptă atunci aderă pur și simplu la contractul prestabilit. Exemple de astfel de contracte sunt abonamentul la TV, cel telefonic, contract furnizare gaz, electricitate, apă etc.)

După intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, legiuitorul a inclus cu titlu de noutăți legislative o definiție clară a contractului de adeziune. Este contractul ale cărui clauze esențiale sunt impuse sau redactate de către o parte, iar cealaltă parte nu are de ales decât să le accepte. Diferența față de vechea reglementare este că sunt considerate a fi contracte de adeziune acelea în care clauzele esențiale sunt creația uneia dintre părți. Prevederile NCC extind sfera contractului de adeziune care nu mai vizează doar consumatorii, ci și orice persoană fizică și/sau juridică.

Rețineți că într-un contract sunt clauze esențiale cele care privesc, de exemplu prețul, predarea bunului, garanțiile bunului. Fiecare decide care sunt clauze esențiale și ca sfat practic ar fi bine să clarificați aspectele importante dintr-un contract, să le negociați  fără să lăsați ca instanța să decidă că este un contract de adeziune (pentru că unele prevederi importante nu au fost negociate de părți).

Rețineți că în situația unui contract de adeziune încheiat între o persoană juridică și un consumator (în exemplul nostru X), clauzele neclare ale acestui contract se vor interpreta de către instanță întotdeauna în favoarea consumatorului!

Dacă un contract de adeziune este încheiat între două societăți comerciale și există clauze neclare, se vor aplica regulile de interpretare a contractelor. Dacă acestea nu clarifică problema, atunci se va interpreta clauza în favoarea părții care a aderat la contract fără să fi avut posibilitatea negocierii clauzei prestabilite de cealaltă parte.

În plus, în sarcina companiei de telefonie mobilă nu erau prevăzute penalități dacă nu își îndeplinea obligațiile asumate. Pentru toate considerentele expuse mai sus, X a plătit penalități egale cu debitul asupra căruia erau aplicate!

Văzând ce a pățit X sper că veți citi atent contractele pretipărite și veți putea identifica o potențială clauză abuzivă pentru a ști pe viitor la ce să vă așteptați. Cunoscând aceste aspecte nu veți păți ca în epigrama următoare: „Multe drepturi; între ele/Dreptul de-a urla la stele…”

Ce se întâmplă cu penalitățile înscrise de un comerciant pe facturile emise?

În secolul vitezei, majoritatea comercianților consideră că este pierdere de vreme să stea să încheie contracte cu fiecare partener de afaceri și lucrează doar pe baza comenzilor ferme urmate de executare. Majoritatea înscriu pe factura emisă și penalitățile de întârziere pe care le percep, așa ca să fie informat și partenerul de afaceri.

O să presupunem că firma A a livrat mezeluri către firma B în baza comenzii făcute de cea din urmă. Firma A livrează marfa și emite factura fiscală pe care trece cuantumul penalităților pe zi întârziere, dacă firma B nu achită respectiva factură la timp. Un angajat de la firma B semnează factura și atestă primirea produselor.

Având în vedere întârzierea la plată a firmei B, firma A o acționează în judecată și cere penalități de întârziere conform cu ceea ce scrisese pe factură. Instanța a respins acțiunea firmei A privind plata penalităților de căte firma B, deoarece între părți nu a existat un contract scris încheiat. Existența acelei facturi în care se menționau penalitățile, nu poate echivala cu un contract între părți. Atâta timp cât nu a existat o negociere între cele două fime, nu i se poate impune firmei B să suporte penalitățile al căror cuantum reprezintă doar voința firmei A!

Chiar dacă firma B a acceptat acea factură emisă de firma A, acest lucru nu înseamnă că a fost de acord și cu acele penalități.

Dacă nu doriți să ajungeți într-o astfel de situație, dar vreți să vă asigurați că veți încasa penalități, în caz că partenerul de afaceri nu vă achită la timp, atunci ar fi bine fie să încheiați un contract în care să negociați aceste aspecte, fie ca factura pe care sunt înscrise penalitățile să fie semnată de reprezentantul legal al firmei. Doar în aceste cazuri puteți spera că veți obține penalitățile!

În cazul nostru, dacă reprezentatul legal al firmei B semna factura pe care erau înscrise penalitățile, atunci firma A ar fi fost îndreptățită să le primească.

În loc de concluzii…

Problema penalităților de întârziere este mai actuală ca oricând. Pe fondul crizei economice, tot mai multe firme se confruntă cu întârzieri și la plata, dar și la încasarea facturilor. Ar fi bine să rețineți că aveți o serie de drepturi de care vă puteți folosi ca să aveți succes în afaceri. Însă orice drept, are și o obligație corelativă pe care este bine să o onorați la timp!

„Le proclamă diplomații/Cu atâta foc și-ardoare/De se-ntreabă lumea:”Oare/Mai avem și obligații?” ( Ludovic Hențiu)