Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit


ANAF
În Monitorul Oficial nr. 41 din 17 ianuarie 2014 a fost dat publicării Ordinul M.F.P. nr. 3.853/2013 privind modificarea Ordinului A.N.A.F. nr. 1.994/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (012) “Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit”.

Prin art. I din actul normativ se modifică instrucţiunile de completare a formularului (012) “Notificare privind modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit”.

Formularul (012) se utilizează de către contribuabilii, plătitori de impozit pe profit, pentru efectuarea opţiunii de aplicare a sistemului anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, respectiv pentru renunţarea la această opţiune şi se depune la organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie, inclusiv, a anului fiscal pentru care se solicită aplicarea sistemului anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, respectiv a anului fiscal pentru care se renunţă la opţiunea de aplicare a acestui sistem.