Modificări aduse de O.U.G. nr. 102/2013 Codului fiscal


Calculator-cheltuieli

Actul normativ O.U.G. nr. 102/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 703 din 15 ianuarie 2013, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2014, prevede modificări la articolul 57 privind determinarea impozitul pe venit lunar şi la articolul 84 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Aceste modificări constau în următoarele: determinarea impozitului pe venit se realizează la locul unde se află funcţia de bază; cota de 16% se aplică asupra bazei de calcul determinate că diferenţa între venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor sociale obligatorii aferente unei luni, datorate potrivit legii, cu respectarea prevederilor Uniunii Europene sau ale convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială în care România este parte, deducerea personală acordată pentru luna respectivă; cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă; şi contribuţiile la fondurile de pensii facultative, în conformitate cu legislaţia în materie.

La art. 84 din Codul fiscal se aduc precizări suplimentare cu privire la termenul scadent al obligaţiei de plata stabilită în urma verificărilor de către organele de inspecţie fiscală.