Reorganizarea inspectoratelor teritoriale pt. calitatea seminţelor – nu este susţinută


images

Preşedintele Traian Băsescu, este împotriva modificării statutului juridic al inspectoratelor teritoriale pentru calitatea seminţelor, astfel, a semnat o cerere de reexaminare asupra Legii privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 

Potrivit noutăţilor legislative, Legea prevede înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Resurse Vegetale prin reorganizarea inspectoratelor teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, care se desfiinţează ca urmare a comasării prin fuziune şi prin preluarea activităţii Inspecţiei Naţionale pentru Calitatea Seminţelor de la Direcţia Inspecţii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 

Şeful statului îşi motivează punctul de vedere prin faptul că, desfiinţarea şi modificarea denumirii celor 30 de inspectorate teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, care funcţionează ca instituţii publice cu personalitate juridică şi care deţin laboratoare acreditate şi reacreditate pentru eşantionarea loturilor de seminţe şi efectuarea testelor de calitate necesare certificării oficiale a seminţelor şi materialului săditor, recunoscute la nivel european, ar avea ca efect pierderea acreditărilor laboratoarelor de testare a seminţelor şi, implicit, la creşterea inutilă a cheltuielilor bugetare.