Proiectul neimpozitării veniturilor din jocuri de noroc


downloadReprezentanţi ai Ministerului Finaţelor Publice au declarat că proiectul de neimpozitare a veniturilor obţinute de către persoane fizice din jocuri de noroc a fost elaborat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi a ajuns la MFP spre dezbatere, deoarece presupune modificări ale Codului Fiscal, publicat în Monitorul Oficial nr. 927/2003.

Conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal se menţionează că veniturile obţinute de către persoane fizice din jocuri de noroc tip slot-machine, videoloterie, pariuri în cotă fixă, jocuri de noroc on-line, jocuri caracteristice cazinourilor şi cluburilor de poker nu vor mai fi impozitate de Guvern, deoarece autorităţile nu pot preciza câştigul acestora.

Astfel, “eventualele” reduceri ale veniturilor bugetare rezultate din neimpozitarea acestor venituri urmează să fie compensate cu încasările “provenite din modificarea taxelor” prevăzute de legislaţia în materie pentru desfăşurarea activităţii în domeniul jocurilor de noroc, “legislaţie ce urmează a fi aplicată odată cu intrarea in vigoare a acestei ordonanţe”.

Prin urmare, impactul financiar asupra bugetului de stat evaluat ca urmare a aplicării acestei modificări este estimat la 34,2 milioane lei.

La moment, venituri impozabile reprezintă veniturile obţinute de persoanele fizice din jocuri de noroc şi cuprind câştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot, iar Codul Fiscal nu cuprinde reglementări care să excludă din fiscalitate veniturile realizate de persoanele fizice ca urmare a participării la anumite tipuri de jocuri de noroc.