Legea nr. 84/2025 modifică art. 11 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.
Nu se pedepsesc faptele de intrare sau şedere ilegală pe teritoriul României, comise de persoanele cărora li s-a acordat o formă de protecţie conform prezentei legi.
În cauzele penale având ca obiect infracţiunea de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, prevăzută la art. 262 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, procurorul, atunci când apreciază că fapta care face obiectul urmăririi penale este comisă în legătură cu motivele invocate în cererea de acordare a unei forme de protecţie faţă de inculpat, potrivit prezentei legi, poate dispune suspendarea urmăririi penale până la soluţionarea definitivă a respectivei cereri.