Legea nr. 76/2025 aprobă OUG nr. 31/2023 modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene.
Resursele financiare necesare Programului pentru şcoli al României ce va fi implementat la nivel naţional în perioada 2023 – 2029 se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti prin anexă la legile bugetare anuale şi din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de la titlul 83.01 «Agricultură, Silvicultură, Piscicultură şi Vânătoare» pentru cadrul financiar 2023 – 2029, reprezentând sprijin financiar din Fondul European de Garantare Agricolă.
Autorităţile contractante asigură realizarea diversităţii produselor distribuite prin selecţia acestora din lista care se stabileşte prin hotărâre pentru fiecare din cele două categorii de produse pentru care se acordă ajutoare financiare din partea Uniunii Europene, şi anume lapte şi produse lactate, respectiv fructe şi legume.