Ordinul nr. 165/2025 prevede aprobarea măsurilor privind exploatarea prin pescuit comercial a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale, cu excepţia celor din Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”.
Pescuitul comercial în habitatele acvative naturale, cu excepţia celor din Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”, denumită în continuare RBDD, se practică anual de la 1 ianuarie până la 31 decembrie, cu respectarea prevederilor regulamentelor europene şi a legislaţiei naţionale.
Licenţa de pescuit comercial, autorizaţia de pescuit comercial în ape continentale, autorizaţia de pescuit comercial la Marea Neagră, autorizaţia de pescuit la calcan, autorizaţia de recoltare moluşte şi crustacee şi permisul de pescuit comercial se emit şi se eliberează în sistem online pe platforma dedicată, în baza procedurilor aprobate prin decizie a preşedintelui ANPA, disponibile pe pagina de internet www.anpa.ro.
Verificarea perioadei de suspendare sau de interdicţie a pescuitului se realizează prin interogarea Sistemului informatic al cazierului judiciar român (ROCRIS) de către personalul ANPA.