Regulament de organizare şi funcţionare al Institutului Naţional de Medicină Sportiv


Ordinul nr. 1215/2025 aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Institutului Naţional de Medicină Sportiv.

Institutul Naţional de Medicină Sportivă este instituţie medicală de asistenţă de specialitate şi cercetare medico – sportivă, în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu statut de unitate sanitară fără paturi.

În raport cu obiectul său de activitate, Institutul asigură servicii medicale preventive, curative şi de recuperare.

Activităţile de învăţământ şi cercetare sunt astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi a deontologiei medicale.

Cercetarea ştiinţifică medicală se efectuează pe bază de teme şi de contracte de cercetare, încheiate între Institut şi finanţatorul cercetării.