Modificări ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al IGI!


Ordinul nr. 56/2025 modifică Regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al Inspectoratului General pentru Imigrări.

În cadrul relaţiilor de serviciu/muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi angajaţii.

Sunt interzise orice formă de discriminare, bazată pe criteriul de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, funcţie sau apartenenţă la o anumită categorie profesională, precum şi emiterea oricărei dispoziţii în măsură de a discrimina o persoană.

Soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor privind discriminarea se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.