Guvernul României a aprobat instituirea unei scheme de ajutor de stat menite să sprijine operatorii industriali mari consumatori de energie, oferindu-le exceptări de la obligațiile de achiziție a certificatelor verzi.
Măsura urmărește menținerea competitivității economiei românești, reducerea riscurilor de relocare a activităților industriale și susținerea procesului de tranziție energetică într-un mod echilibrat și sustenabil.
Noua schemă de sprijin, aliniată la normele europene, se adresează companiilor din sectoare esențiale pentru dezvoltarea României, inclusiv din perspectiva Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Operatorii eligibili vor beneficia de o reducere procentuală de maximum 85%, respectiv 75% din costurile generate de achiziția de certificate verzi, în funcție de activitatea desfășurată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 220/2008 și Orientările privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie (CEEAG).