Hotărârea nr. 284/2025 prevede modificarea Hotărârii Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN.
Hotărârea stabilește o perioadă de 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor din Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN) de către firme și persoane fizice, ca urmare a intrării în vigoare, la 1 ianuarie 2025, a versiunii actualizate CAEN Rev.3.
Astfel, în această perioadă, vor fi recunoscute și acceptate atât versiunea actualizată a CAEN, cât și versiunea precedentă, în relația cu persoanele fizice și juridice.
Măsura propusă are scopul de a facilita implementarea actualizării codurilor CAEN, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru persoanele fizice și juridice cărora li se aplică noua reglementare.
Actualizarea sistemului CAEN va afecta un număr semnificativ de persoane fizice și juridice, dar și instituțiile publice. Această schimbare presupune ca societățile, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) să-și actualizeze obiectul de activitate în conformitate cu noua clasificare.