Hotărârea nr. 5/2025 prevede constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane.
Comisia va fi formată din 27 de membri, desemnaţi de grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat, potrivit configuraţiei politice a Parlamentului României, şi va fi condusă de un birou al Comisiei, compus din preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi un secretar.
Obiectivele Comisiei sunt următoarele:
a) analiza cauzelor şi factorilor structurali şi conjuncturali care favorizează manifestarea traficului de persoane, inclusiv exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală, traficul de minori şi alte forme de abuz;
b) analiza activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice abilitate la nivel central şi local în prevenirea, identificarea, investigarea şi soluţionarea traficului de persoane, inclusiv a exploatării prin muncă şi a altor forme de trafic de persoane, precum şi evaluarea eficienţei măsurilor implementate.