Hotărârea nr. 11/2024 prevede modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Sud – Muntenia.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Sud – Muntenia este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud – Muntenia, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.
Consiliul este alcătuit din 28 de membri, câte 4 de la nivelul fiecărui judeţ care compune Regiunea, după cum urmează:
a) preşedintele consiliului judeţean;
b) reprezentantul consiliilor locale municipale;
c) reprezentantul consiliilor locale orăşeneşti;
d) reprezentantul consiliilor locale comunale.
Reuniunile Consiliului se pot desfăşura numai în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care îl constituie şi cu condiţia reprezentării tuturor judeţelor din cadrul Regiunii.