Fizioterapeuţii au obligaţia să utilizeze parafa profesională!


Fizioterapeuţii au obligaţia să utilizeze parafa profesională exclusiv în activitatea lor profesională, pe documentele care atestă activităţile de fizioterapie.

Potrivit Hotărârii nr. 14/2025 aplicarea parafei şi semnăturii de către fizioterapeut reprezintă asumarea răspunderii individuale pentru activităţile efectuate şi confirmă responsabilitatea profesională.

Se interzice folosirea parafei profesionale pe documente care nu au legătură directă cu practica fizioterapeutică, precum şi pentru certificarea, avizarea sau asumarea unor servicii care depăşesc competenţele profesionale ale fizioterapeutului.

Fizioterapeuţii care utilizează un model de parafă diferit de cel aprobat prin prezenta hotărâre sunt obligaţi să îşi modifice parafa în conformitate cu prevederile acesteia, în termen de cel mult 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.