Conform BNR depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 1,9 la sută față de luna anterioară, până la 247 796,9 milioane lei și cu 17,9 la sută (12,1 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 3,0 la sută (până la 188 038,6 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna noiembrie 2023, au înregistrat o creștere de 8,7 la sută (3,4 la sută în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 29,1 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,4 la sută față de luna octombrie 2024, ajungând până la nivelul de 178 636,7 milioane lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 1,3 la sută, până la 35 891,7 milioane euro). Comparativ cu luna noiembrie 2023, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 3,7 la sută (exprimate în euro, acestea au crescut cu 3,6 la sută).