Hotărârea nr. 1533/2024 prevede aprobarea Strategiei naţionale pentru industria de apărare pentru perioada 2024 – 2030.
Pentru implementarea direcţiilor de acţiune şi programelor necesare realizării obiectivelor Strategiei naţionale pentru industria de apărare, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, împreună cu instituţiile responsabile prevăzute la Secţiunea a 10 – a din cadrul Strategiei naţionale pentru industria de apărare, va elabora un plan naţional de acţiune ce va cuprinde activităţi şi responsabilităţi specifice.
Finanţarea necesară îndeplinirii direcţiilor de acţiune şi programelor se realizează cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate potrivit legii cu această destinaţie în bugetele instituţiilor/autorităţilor publice implicate, precum şi din alte surse legal constituite.