Potrivit Hotărârii nr. 1544/2024 se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării pentru anul 2024, la capitolul 85.01 “Comunicaţii”, titlul 55 “Alte transferuri”, cu suma de 45.000 mii lei credite de angajament şi credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024.
Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării pe anul 2024.
Sumele necesare implementării de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice mobile a soluţiei tehnice pentru stabilirea şi transmiterea către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU) a informaţiei de localizare determinată se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.