Modificări ale Ordonanței privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale


OUG nr. 135/2024 prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale.

Prin sancţiuni internaţionale înțelegem restricţiile şi obligaţiile în legătură cu guvernele unor state, cu entităţi nestatale sau persoane fizice ori juridice, adoptate de Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, de Uniunea Europeană, de alte organizaţii internaţionale sau prin decizii unilaterale ale României ori ale altor state, pe care România decide să le implementeze, în scopul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, prevenirii şi combaterii terorismului, asigurării respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, dezvoltării şi consolidării democraţiei şi statului de drept şi îndeplinirii altor scopuri, în conformitate cu obiectivele comunităţii internaţionale, cu dreptul internaţional şi cu dreptul Uniunii Europene.

În procesul de luare a deciziilor privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, autorităţile naţionale competente efectuează toate verificările suplimentare pe care le consideră necesare, ţinând seama de situaţie, inclusiv, dacă este nevoie, de consultarea autorităţilor naţionale competente din alte state.

Autoritatea naţională competentă care, în desfăşurarea activităţii, ia la cunoştinţă de existenţa unui control direct sau indirect exercitat de către persoane sau entităţi desemnate informează de îndată secretariatul Consiliului care va disemina informaţiile autorităţilor naţionale competente.