UE salută anunțarea unui acord de încetare a focului între Israel și Liban și consideră lăudabile eforturile de mediere întreprinse de Franța și Statele Unite care au făcut posibilă încheierea acestuia. Este o realizare semnificativă, pe care UE și statele sale membre au solicitat-o repetat pe tot parcursul acestui an.
Acum este esențial ca încetarea focului să se mențină așa cum s-a convenit, pentru a garanta siguranța populației, atât a celei din Liban, cât și din Israel, și pentru a permite persoanelor strămutate în interiorul țării de ambele părți ale frontierei să se întoarcă la casele lor.
Aceasta necesită, în primul rând, angajamentul celor două părți: atât suveranitatea Libanului, cât și a Israelului trebuie deplin respectate, iar atacurile transfrontaliere trebuie să înceteze. UE face apel la toate părțile interesate din regiune și de la nivel internațional să se implice activ în sprijinirea încetării focului pentru ca aceasta să devină o contribuție permanentă la pacea și stabilitatea regională.