Măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale


Hotărârea nr. 1490/2024 prevede aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. V din Legea nr. 126/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ.

Se prevede că în situaţia în care proprietarul mijlocului de transport reţinut sau, după caz, deţinătorul legal al mijlocului de transport este prezent la momentul constatării contravenţiei, agentul constatator va înscrie în procesul – verbal datele de identificare ale acestuia pe baza documentului de identitate sau a paşaportului.

În situaţia în care mijlocul de transport aparţine unei alte persoane decât contravenientul, autoritatea vamală care a aplicat sancţiunea sesizează Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti sau inspectoratul de poliţie judeţean, după caz, în a cărui arie de competenţă se află.

În cazul în care proprietarul sau, după caz, deţinătorul legal al mijlocului de transport reţinut nu confirmă primirea notificării de ridicare a mijlocului de transport aflat sub supravegherea autorităţii vamale, notificarea va fi publicată pe pagina de internet a Autorităţii Vamale Române pentru o perioadă de minimum 60 de zile. Procedura de comunicare a notificării se consideră îndeplinită în termen de 15 zile de la data publicării.