Reguli privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice


Hotărârea nr. 1440/2024 modifică Hotărârea Guvernului nr. 1.145/2024 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite produse în luna septembrie 2024, precum şi pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Se prevede că până la data de 15 februarie 2025, primăriile transmit agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţele afectate documentele doveditoare prezentate de beneficiari, pe bază de borderou. Modelul borderoului se stabileşte de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi se comunică primăriilor din localităţile afectate.

Până la data de 15 martie 2025, agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţele afectate stabilesc sumele de restituit pentru fiecare beneficiar şi emit deciziile de recuperare a sumelor rămase necheltuite.