În perioada 11 – 13 noiembrie a.c., la sediul CNAS au avut loc mai multe runde de consultări și negocieri pe tema proiectelor de modificare a Contractului-cadru și a normelor metodologice de aplicare a acestuia, cu partenerii prevăzuți de Legea nr. 95/2006.
Astfel, în zilele de 11 și 12 noiembrie au avut loc consultări cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, separat pe fiecare palier de asistență medicală (medicină de familie, medicină de specialitate clinică în ambulatoriu, medicină dentară, asistență medicală spitalicească, medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, dispozitive medicale), iar în data de 13 noiembrie au avut loc runde de negocieri cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Stomatologi din România și Colegiul Farmaciștilor din România.
În cursul rundelor de negocieri și consultări, reprezentanții CNAS au precizat că deoarece nu este finalizat procesul de elaborare a proiectului Legii Bugetului de stat pe anul 2025, care include și bugetul instituției, în acest moment nu se pot angaja promisiuni cu impact financiar peste prevederea de menținere a actualelor valori ale punctelor „per capita” și pe serviciu pentru medicina primară, respectiv a punctului pe serviciu pentru medicina de specialitate din ambulatoriu, pentru trimestrul I al anului viitor.