Suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetăţenilor români


În Monitorul Oficial nr. 1099/2024 a fost publicată Legea nr. 270/2024 pentru suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, precum şi pentru abrogarea lit. b) a alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

Statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5000 euro pentru fiecare persoană decedată.

Anual, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, se alocă aceste sume pentru plata cheltuielilor de repatriere.