Exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale


Ordinul nr. 120/2024 prevede aprobarea normelor metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale.

Controlul financiar preventiv are drept scop identificarea proiectelor de operaţiuni, denumite în continuare operaţiuni, care nu respectă condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public şi/sau fondurile publice.

Şeful Direcţiei generale financiar – contabile asigură coordonarea controlului financiar preventiv propriu, îndrumarea metodologică, verificarea şi monitorizarea modului de aplicare în structurile Ministerului Apărării Naţionale a actelor normative privind controlul financiar preventiv propriu.

Operatorii economici din coordonarea Ministerului Apărării Naţionale elaborează norme proprii de control financiar preventiv propriu, ţinând cont de legislaţia aplicabilă fiecărei entităţi.