Metodologie privind recunoaşterea diplomei de doctor!


Ordinul nr. 7234/2024 prevede aprobarea Metodologiei privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate.

Instituţiile acreditate de învăţământ superior, unităţile şi instituţiile de drept public şi de drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul naţional de cercetare – dezvoltare recunosc diploma de doctor şi titlul de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute la instituţii acreditate de învăţământ superior în baza unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental.

Recunoaşterea de către instituţiile menţionate se realizează în scopul înscrierii la programe de studii postuniversitare, obţinerii abilitării, ocupării unei funcţii didactice sau de cercetare în cadrul instituţiei, participării la programe şi proiecte finanţate din fonduri europene şi internaţionale sau în alte scopuri care vizează activitatea didactică şi de cercetare în cadrul acestor instituţii.

În cazul în care în respectiva instituţie nu este organizată o şcoală doctorală în domeniul pentru care se solicită recunoaşterea, aceasta se poate obţine de la o altă instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat acreditată în domeniul respectiv.