Ministerul Finantelor și ANAF derulează o campanie de informare în rândul persoanelor fizice cu privire la facilitățile fiscale prevăzute de OUG nr. 116/2024 privind unele măsuri pentru sistemul de informare, comunicare și încasare a obligațiilor bugetare care fac obiectul măsurilor de anulare a unor obligații bugetare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024.
Peste 800.000 de contribuabili persoane fizice vor primi prin poștă o scrisoare de informare privind măsurile fiscale și beneficiile acestora, notificarea tiparită privind intenția de a beneficia de anularea obligațiilor bugetare, așa cum sunt prevăzute în OUG nr. 107/2024, cererea de anulare, precum și un plic pretiparit pentru situatia in care contribuabilul dorește să
transmită către organul fiscal notificarea.
Prin scrisoarea de informare contribuabililor le este adus la cunostință cuantumul obligațiilor restante la 31 august 2024, existente în evidența fiscală, astfel încât să știe ce sume tre buie achitate și ce sume pot fi anulate.
Contribuabilii au posibilitatea efectuării de plăți fie în numerar, fie prin intermediul cardului bancar, caz în care le va fi înmânată chitanța cu dovada încasării. Poșta Română va vira în contul prevăzut în OUG nr. 116/2024, deschis la Trezoreria Operativă Centrală, sumele încasate.