Decizia nr. 23/2024 prevede aprobarea modalităţii de remunerare a persoanelor desemnate să emită opinii de specialitate în cauzele aflate pe rolul comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
În funcţie de natura şi complexitatea cauzei, completul comisiei de disciplină poate solicita o opinie de specialitate unei personalităţi cu expertiză recunoscută în domeniul pentru care s-a formulat solicitarea.
Pentru activitatea desfăşurată, persoana care emite o opinie de specialitate are dreptul la o indemnizaţie netă în cuantum de 600 lei.
În cazul în care medicul stomatolog, prin opinia de specialitate formulată, nu răspunde integral obiectivelor stabilite de completul de soluţionare a cauzei disciplinare, acesta va fi infomat asupra necesităţii completării opiniei într-un termen care nu poate depăşi termenul stabilit iniţial, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a fi remunerat pentru activitatea desfăşurată.