Guvernul României prin Compania Națională de Investiții, construiește și modernizează 30 de cămine studențești din 13 centre universitare din țară.
Asta înseamnă mai bine de 10 mii de locuri de cazare pentru studenți. Alte 20 de mii de locuri de cazare vor fi finanțate prin fonduri PNRR.
Totodată, prin fondurile alocate de la bugetul Ministerului Educației vor mai fi construite 7 cămine studențești.
Guvernul României a mai decis și alocare a 115 milioane de lei pentru construirea unui spațiu pentru învățământ, un cămin și o cantină în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Extinderea acestui campus universitar se va realiza parțial și din fonduri PNRR.