Hotărârea nr. 1209/2024 prevede alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor.
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor pe anul 2024 cu suma de 41.853 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, reprezentând credite bugetare la capitolul 51.01 “Autorităţi publice şi acţiuni externe”, titlul 20 “Bunuri şi servicii”, necesară pentru plata cheltuielilor de funcţionare.
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor pe anul 2024 cu suma de 564 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare la capitolul 51.01 “Autorităţi publice şi acţiuni externe”, titlul 58 “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020”, în vederea finalizării unor proiecte vamale de frontieră.