Organizarea şi funcţionarea Direcţiei generale pentru relaţiile cu instituţiile prefectului!


Ordinul nr. 142/2024 prevede aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale pentru relaţiile cu instituţiile prefectului.

Activitatea desfăşurată de direcţia generală în vederea atingerii obiectivelor propuse are la bază relaţii de autoritate, de cooperare, respectiv de colaborare.

Relaţiile de cooperare ale direcţiei generale se stabilesc cu alte structuri din cadrul aparatului central al ministerului, instituţii şi structuri aflate în subordinea sau în coordonarea ministerului, respectiv unităţi din subordinea acestora.

Întregul personal al direcţiei generale este subordonat direct directorului general, respectiv directorilor generali adjuncţi care îi coordonează activitatea şi, în mod nemijlocit, şefilor structurilor din care face parte.