BNR anunță că în perioada 5 – 8 septembrie 2024, Banca Națională a României a găzduit la sediul central si la Centrul de perfecționare profesională și activități sociale (Arenele BNR), reuniunea reprezentanților Asociațiilor cultural-sportive ale băncilor centrale și instituțiilor financiare internaționale din Europa „Euromeeting”.
Evenimentul a reunit un număr de 43 de președinți și secretari generali ai Asociațiilor cultural-sportive din 19 bănci centrale membre ale Sistemului European al Băncilor Centrale la care se adaugă Banca Angliei, Banca Națională a Elveției, Banca Europeană de Investiții și cea a Reglementelor Internaționale.
Agenda discuțiilor a cuprins teme precum calendarul competițional pentru următorii doi ani, identificarea unor mecanisme de dezvoltare a activităților sportive și organizarea întâlnirilor regionale și bilaterale.