Hotărârea nr. 9/2024 prevede aprobarea Regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent.
Examenul pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent se poate desfăşura în următoarele modalităţi:
a) examen cu prezenţă fizică la sală;
b) examen în sistem online;
c) examen – interviu.
Dosarul de înscriere la examen se încarcă în aplicaţia Camerei Consultanţilor Fiscali de către candidat, folosind un cont propriu creat în aplicaţie. În vederea creării contului este necesară utilizarea de către candidat a unei adrese de e-mail valide.
Operatorul verifică dosarele încărcate în aplicaţie de către candidaţi şi concordanţa dintre datele introduse de aceştia şi documentele încărcate în aplicaţie.