Medicii pot continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani


Ordonanța nr. 44/2024 prevede modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.

Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, cu personalitate juridică. În mod similar se pot organiza direcţii de sănătate publică în cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, care colaborează cu unităţile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii.

Medicii care împlinesc vârsta de 70 de ani în timpul exercitării funcţiei de conducere şi care fac parte din comitetul director al spitalului public sau exercită funcţia de şef de secţie, şef de laborator ori şef de serviciu medical vor fi pensionaţi conform legii.

După împlinirea vârstei de 70 de ani, medicii nu mai pot participa la concurs şi nu mai pot fi numiţi în niciuna dintre funcţiile de conducere care fac parte din comitetul director al spitalului public sau de şef de secţie, şef de laborator ori şef de serviciu medical.

Medicii se pot pensiona în condiţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii.

Medicii pot continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului sau prin notificarea casei de asigurări de sănătate de către medicul care se află în relaţie contractuală în mod direct cu aceasta. Medicul va notifica casa de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală, cu cel puţin 30 de zile înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii.