Ordonanța nr. 43/2024 modifică şi completează Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Actul normativ urmărește actualizarea Legii nr. 422/2001 pentru a optimiza gestionarea și protecția a patrimoniului cultural național prin simplificarea procesului de emitere a avizelor necesare intervențiilor asupra monumentelor istorice, îmbunătățirea procedurii de depunere a documentațiilor la serviciile publice deconcentrate, delimitarea și instituirea zonei de protecție prin Ordin al Ministerului Culturii (pentru monumentele istorice clasate înainte și după intrarea în vigoare a Legii 422/2001), simplificarea obligației privind folosința monumentului istoric, clarificarea și sistematizarea atribuțiilor autorităților avizatoare (Ministerul Culturii, Comisia Națională a Monumentelor Istorice și comisiile zonale), diferențierea taxelor pentru autorizații de construire (clarificarea situațiilor în care nu se percep taxe pentru avizele pentru monumentele istorice din categoria monument).
Se mai prevede că în vederea îndeplinirii atribuţiilor prin serviciile publice deconcentrate ori prin alte instituţii publice subordonate, Ministerul Culturii coordonează, îndrumă metodologic şi controlează administrativ activitatea serviciilor publice deconcentrate, instituţiilor publice subordonate şi a persoanelor care îndeplinesc respectivele atribuţii, inclusiv în ceea ce priveşte legalitatea emiterii şi a conţinutului actelor administrative.