Stocarea electronică a datelor biometrice colectate!


Hotărârea nr. 1033/2024 prevede stabilirea specificaţiilor tehnice privind prelevarea şi stocarea electronică a datelor biometrice colectate.

Cardul de cetăţenie română este documentul care face dovada cetăţeniei române şi care se eliberează de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

La depunerea cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române solicitantului i se preiau impresiunile digitale şi imaginea facială, în condiţiile legii.

Datele biometrice sunt prelevate de către personalul desemnat din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României.

Impresiunile digitale se preiau sub forma unei amprente plane a degetului arătător de la ambele mâini. În cazul în care calitatea impresiunilor digitale este necorespunzătoare şi/sau degetele arătătoare prezintă răni, se preia amprenta plană, de bună calitate, a degetelor mijlocii, inelare sau mari ale solicitantului, după caz.

Cardul de cetăţenie este produs de Compania Naţională “Imprimeria Naţională” – S.A.

Personalizarea cardurilor de cetăţenie se realizează de Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.