Ordinul nr. 5956/2024 prevede aprobarea Metodologiei privind recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat obţinute în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare – dezvoltare din străinătate.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetăţenilor români, cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi cetăţenilor din state terţe, care au dobândit dreptul legal de a conduce doctorate în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare – dezvoltare acreditate din străinătate.
Exercitarea drepturilor conferite de calitatea de conducător de doctorat în sistemul românesc de învăţământ superior se realizează conform normelor legale în vigoare.
Termenul de soluţionare a dosarului de recunoaştere, precum şi procedura de contestaţie se stabilesc de către instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat din România prin metodologii proprii.