Consiliul decide să elimine obligativitatea vizelor pentru titularii de pașapoarte sârbești!


Consiliul Uniunii Europene a adoptat un regulament care garantează aplicarea aceluiași regim de vize în întreaga regiune a Balcanilor de Vest, prin eliminarea excluderii aplicate anterior titularilor de pașapoarte sârbești eliberate de Direcția de coordonare sârbă.

Din decembrie 2009, titularii de pașapoarte biometrice sârbești sunt exonerați de obligația de a deține viză atunci când călătoresc în spațiul Schengen. O categorie de titulari de pașapoarte sârbești a fost exclusă la momentul respectiv de la exonerarea de obligația de a deține viză, și anume titularii de pașapoarte eliberate de Direcția de coordonare sârbă de la Belgrad.

La 16 noiembrie 2023, Comisia a publicat o propunere de eliminare a acestei excluderi prin modificarea Regulamentului (UE) 2018/1806, permițând astfel tuturor cetățenilor din regiunea Balcanilor de Vest să beneficieze de un regim de călătorii fără viză în spațiul Schengen.