Măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024!


OUG nr. 98/2024 prevede unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 şi a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024.

Prin măsurile incluse în această ordonanță de urgență, Guvernul asigură cadrul juridic, resursele și garanțiile necesare instituțiilor și structurilor cu atribuții în procesul electoral – Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Național de Statistică, Serviciul de Telecomunicații Speciale, instituțiile prefectului, autoritățile administrației publice locale și organismele electorale – pentru a preveni orice eventuale blocaje instituționale, administrative sau financiare și a garanta desfășurarea democratică și eficientă a întregului proces electoral, cu precizarea că măsuri similare au fost adoptate și pentru alegerile desfășurate pe 9 iunie a.c.

Având în vedere calendarul celor două rânduri de alegeri care mai urmează în acest an, actul normativ prevede ca operațiunile electorale pentru Senat și Camera Deputaților să se desfășoare în aceleași secții de votare organizate pentru scrutinul prezidențial. În situații temeinic justificate, sediile secțiilor de votare utilizate la al doilea tur pentru alegerea Președintelui României și la alegerile parlamentare pot fi diferite față de cele în care se va desfășura primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, cu condiția informării alegătorilor și accesibilității locației respective cu cel puțin 3 zile înaintea votării.

Sunt desemnate, totodată, structurile cu atribuții în asigurarea buletinelor de vot, ștampilelor și întregii logistici necesare. De asemenea, pe lângă cuantumul indemnizațiilor pentru personalul din birourile și oficiile electorale și pentru personalul care asigură suportul tehnic, atât în țară, cât și în străinătate, sunt stabilite o serie de măsuri logistice privind organizarea secțiilor de votare, predarea materialelor necesare votării către birourile electorale ale secțiilor de votare din țară și străinătate, precum și măsuri de informare a alegătorilor cu privire la recepționarea sau, după caz, nerecepționarea documentelor de vot prin corespondență de birourile electorale competente.

Astfel, Autoritatea Electorală Permanentă va notifica alegătorii, prin intermediul poștei electronice, cu privire la recepționarea sau, după caz, nerecepționarea documentelor de vot prin corespondență, în această din urmă ipoteză alegătorul având posibilitatea de a-și exercita dreptul de vot la scrutinul respectiv, fizic, în cadrul secției de votare.

,