Măsuri adoptate de CNAS!


În primul semestru al anului 2024, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a acționat pentru:

  1. lărgirea accesului persoanelor asigurate și neasigurate la servicii medicale și medicamente decontate;
  2. reorganizarea unor programe naționale de sănătate curative;
  3. menținerea finanțării furnizorilor de servicii medicale la același nivel ca în semestrul II al anului 2023 și creșterea finanțării acolo unde a fost posibil;
  4. continuarea digitalizării și debirocratizării sistemului de asigurări sociale de sănătate;
  5. creșterea gradului de respectare a legislației în vigoare la nivelul furnizorilor de servicii medicale;
  6. întărirea managementului organizațional;
  7. lărgirea dialogului instituției cu partenerii din domeniul medical și cu asociațiile de pacienți.

În Lista de medicamente compensate s-au introdus 28 de medicamente (DCI[4]) unice, din care 22 DCI noi, care acoperă arii terapeutice precum tratamentul hepatitei virale cronice D, afecțiuni neurologice (inclusiv scleroza multiplă), reumatologice (lupus eritematos sistemic, boala Still), dermatologice (pemfigus vulgar, hidradenita supurativă), oftalmologice (uveita la adulți, cheratita severă), tratamentul bolii cronice de rinichi faza predializă, tratamentul patologiilor onco-hematologice (cancer mamar HER2 pozitiv sau triplu negativ, leucemie mieloidă cronică) și unele boli rare (deficitul de leptină, epidermoliza buloasă, Boala Niemann-Pick). Pentru alte șase DCI care existau deja în Listă a fost extinsă aria indicațiilor terapeutice.