Strategie naţională în domeniul inteligenţei artificiale 2024 – 2027!


Hotărârea nr. 832/2024 prevede aprobarea Strategiei naţionale în domeniul inteligenţei artificiale 2024 – 2027.

Se înfiinţează Comisia interministerială pentru coordonarea implementării SN – IA, organism fără personalitate juridică, ale cărei şedinţe sunt conduse de reprezentantul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Conducerea Comisiei este asigurată de ministrul cercetării, inovării şi digitalizării sau de un secretar de stat desemnat de acesta, în calitate de preşedinte.

În scopul analizării stadiului de îndeplinire a măsurilor prevăzute în planul de măsuri din SN – IA, Comisia se reuneşte în şedinţe de lucru cel puţin de două ori pe an.