Va fi înființat Sistemul electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public!


Hotărârea nr. 833/2024 prevede normele referitoare la întocmirea, actualizarea şi administrarea Sistemului electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public, precum şi detalierea operaţiunilor necesare completării bazei de date.

Scopul prezentei hotărâri este de a reglementa cadrul legal şi instituţional pentru întocmirea, actualizarea şi administrarea Sistemului electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public, SENEOSP, în vederea colectării datelor şi informaţiilor necesare pentru realizarea evidenţei personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru fundamentarea politicilor de resurse umane cu privire la personalul plătit din fonduri publice.

Datele şi informaţiile care se comunică în SENEOSP trebuie să fie exacte şi conforme cu:
a) statele de funcţii aprobate, în condiţiile legii;
b) datele cu caracter personal cuprinse în dosarele profesionale/ personale ale personalului bugetar plătit din fonduri publice;
c) actele administrative individuale, în cazul funcţionarilor publici şi al altor categorii de personal stabilite în condiţiile legii, precum şi al personalului care exercită un mandat corespunzător unei funcţii de demnitate publică;
d) contractele individuale de muncă şi, după caz, contractele de management, în cazul personalului bugetar plătit din fonduri publice care îşi desfăşoară activitatea în temeiul acestor tipuri de contracte.