Președintele României, a semnat miercuri, 17 iulie 2024, următoarele decrete:
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2024 pentru aprobarea Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești și pentru abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2023 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate, cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate și din împrumuturi contractate cu instituțiile financiare internaționale, precum și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023, cu modificările ulterioare ;Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2023 privind unele măsuri referitoare la exercitarea dreptului de proprietate publică şi privată a statului, precum şi la administrarea eficientă a proprietăţilor statului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativeDecret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2024 pentru modificarea art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013 şi a proiectelor de asistenţă tehnică, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, precum şi în vederea elaborării şi implementării strategiilor teritoriale integrate în perioada de programare 2021-2027, precum și pentru abrogarea art. II din Legea nr. 302/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020;Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2019 privind protecția know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2023 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, precum şi a altor acte normative