Camera Deputaţilor se convoacă în sesiune extraordinară în data de 15 iulie 2024, la ora 15.00.
Potrivit Deciziei nr. 3/2024 proiectul ordinii de zi a Camerei Deputaţilor este:
-Proiectul de Lege pentru completarea art. 1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
-Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat
-Proiectul de Hotărâre privind validarea unui mandat de deputat.